Ce ar trebui să scrie în ordonanța de abrogare anunțată de Grindeanu. Explicațiile unui fost ministru al Justiției

Ce ar trebui să scrie în ordonanța de abrogare anunțată de Grindeanu. Explicațiile unui fost ministru al Justiției
Publicat: 05/02/2017, 11:38

”Cum ar trebui să arate noua OUG a Guvernului Grindeanu. Fără ambiguități juridice, fără să ne păcălească. Să îi ajutăm să facă noua ordonanță de urgență exact cum le-a cerut poporul. Titlul noii OUG: Ordonanță de Urgență pentru abrogarea OUG 13/2017 (în totalitate) și modificarea unor dispoziții din Codul de procedură penală. Refuzăm titluri de genul: anulare, revocare, prorogare, etc. Acceptăm numai abrogare. Textul noii OUG: Articolul 1: „Se abrogă OUG 13/2017”. Toată. Numai așa noua ordonanță de urgență împiedică intrarea în vigoarea a modificărilor Codului Penal, programată pentru 9 februarie 2017, și limitează în timp, până în momentul adoptării noii OUG, a modificărilor la Codul pe Procedură Penală. De la data adoptării noii OUG, modificările Codului de procedură penală nu mai sunt în vigoare. Evident, noua OUG trebuie publicată imediat în Monitorul Oficial, până pe 8 februarie cel târziu și trimisă în aceeași zi Parlamentului. Articolul 2: „Se modifică următoarele articole din Codul de Procedură Penală (enumerate), după cum urmează:…” și se scriu, în noua OUG, textele în vigoare înainte de OUG 13/2017 la toate articolele din Codul de procedură penală modificate de OUG 13/2017. Acest lucru este necesar pentru că, după ce OUG 13/2017 este abrogată în totalitate, trebuie modificate, prin noua OUG, textele din Codul de procedură penală care au intrat deja în vigoare la 1 februarie 2017 și care astăzi fac parte din Codul de procedură penală”, a arătat Macovei pe Facebook.

Ea subliniază că OUG 13/2017 va fi dezbătută și supusă votului în Parlament și, ca să se îndeplinească voința sutelor de mii de români care protestează de 5 zile, ea trebuie respinsă de ambele camere ale Parlamentului.

”Protestele nu trebuie să se încheie înainte de respingerea OUG 13/2017 de Parlament. Ca să nu ne păcălească. După respingerea definitivă a ordonanței hoților – OUG 13/2017, se va dezbate în Parlament noua OUG promisă, redusă la modificările aduse Codului de procedură penală, deja intrate în vigoare și care trebuie modificate prin noua OUG. Aceasta trebuie să fie ordinea. Pe scurt, OUG 13/2017 trebuie abrogată în întregime tot prin OUG si de acest Guvern. OUG 13/2017 va fi oricum dezbătută și votată de Parlament și trebuie respinsă. Noua OUG, dacă conține prevederile pe care le-am enumerat mai sus, ar trebui să fie adoptată. Pe viitor, orice prevedere din modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală, care pune în aplicare, în mod exact, și nu mincinos, decizii ale CCR, va trebui făcută prin proiecte de legi, supuse unor dezbateri publice reale”, a conchis ea.

Premierul Sorin Grindeanu a precizat sâmbătă seara că duminică Guvernul se va reuni într-o ședință de urgență pentru abrogarea OUG 13.

”Folosesc termenul abrogare pentru că așa este…Am văzut dezbatere inclusiv din acest punct de vedere, e termenul folosit de către Administrația Prezidențială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanță. Vom găsi calea legală – abrogare, prorogare ca să nu intre în vigoare, ca să fiu cât se poate de clar”, a anunțat el la Palatul Victoria.

El a subliniat însă și că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toți cetățenii României și este normal ca în cel mai scurt timp să-și găsească transpunerea în lege.

”Este nevoie, totuși, să avem concordanță între ceea ce înseamnă deciziile CCR și cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile CCR și de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am – folosesc acest prilej pentru a lansa această invitație la dialog, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege către Parlament pentru punerea în concordanță a deciziilor CCR cu cadrul legal”, a adăugat premierul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin este...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Adio, telefoane mobile! Legea care intră în vigoare în România. Devine interzis
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×